Iata, din prescris, apare, o reteta sufleteasca,
Ce, in aplicant da dorul, catre cer calatoreasca.
E-a Iubirii terapie, adoptata-n crestinism,
Ce nu-ndeamna la tacere si ascuns in… autism.
Ci, la partasie vie cu cerescul, Creator,
Ce transpus in chip de Om ni s-a dat Mantuitor.
Astfel, daca din Iubire vom dori sa aplicam,
Vom vedea usor, usor, cum usor ne vindecam.

Dar va spun: acest principiu, nu-i gasit in farmacie,
Ci-i, iubirea care-o da, Insusi Cel din vesnicie.
Aceasta, de la El ne vine tuturor de pe pamant,
Cu conditia trairii si uniri-n Duhul Sfant…
Unitatea in credinta face totul cumsecade,
Incolteste, uda, creste pan’ajung sa faca roade.
“Roade bune”- zice Pavel- consemnate-n Galateni,
(Sunt expuse pe un stand, pentru noi cei pamanteni!)

Omului, cel credincios, i se cade mult sa stea,
Prins in Duhul lui Cristos, ce-si primeste, dragostea.
Acestea, ni-s daruite cu belsug de vindecare,
Ce impun impulsuri sfinte printr-o fire…rabdatoare.
Ea,in viata de credinta este stalp de capatai,
Ca sa dea in clocot, omul, pentru dragostea, dintai.
Dragoste, ajunsa-n clocot, izvorata din Cristos,
Metamorfozeza viata, dintr-un vajnic, pacatos.

Unuia, daca-i lipseste, e un vas zanganitor,
Si se pare, ori chiar este, un nevrednic, slujitor.
Dar se spune-n Galateni de la cinci -doua-si- doi,
Ce prescrie “bucuria”, carcterul vietii, noi.
Bucurie, ca si-aceasta nu-i lastar din vechea fire,
Fiindca vine de la Domnul, nobiland, dumnezeire.
Duhul , spune lamurit si ne spune sus si tare,
Sa ne bucuram la bine si-n necazuri cu rabdare.
Bucurie ca si-aceasta cat cantam dumnezeieste,
Vom putea mai clar privi, cum si “pacea” noastra, creste.

Pacea-acesta la crestin nu-i mustita in avere,
Ori prin minte iscusita il ridica-i da putere,
Nici cand este ascultat de copii si de sotie,
Sau cand e vazut de bine si-naltat mai sus sa fie,
Ci, sarac, nimic se vede si asa va fi-n mormant,
Dar e pacea-aceia, care, i-o confera Duhul Sfant.
Pacea, ce-i va da lumina pe a vietii lui carare,
Si cand, Domnul, ii va da indelunga Lui, rabdare.
Atunci, cand spre rabdare vor veni-ncercari mai mari,
Va primi-ndelung -rabdare cu izbande tot mai tari.
Nu se lasa el sedus incalcadu-i-se dreptatea,
Insistand mai mult la Domnul, pana-i da si "bunatatea".
Fiind omul credincios lepadat acum de sine,
Sigur, va primi trofeul pentru "facerea de bine"
Din trofeul vesniciei el se lupta sa nu piarda,
Iar in ziua decisiva nici in flacari sa nu arda!
El pe Domnul 'l ia model respectand "credinciosia",
Sa nu-si piarda niciodata, din vedere, vesnicia.
Lupta mult sa tina-n frau mantuirea lui cea buna,
Pana Domnul va decide sa-i ‘maneze a Sa, cununa.
Este ferm, in rugaciune, sa-si pastreze tineretea,
Care-i da atat elan dovedind prin ea, "blandetea"…

Iar acum la toti acei, care vor s-ajunga-n cer,
Vom vedea cum isi cultiva, minunat, un caracter:
Sa nu cada intr-o pofta, dinumit simbolic, cloaca,
Ei si-au pus saboti si frana protejandu-i de…baltoaca!
Nu exista-n univers nicio forta sa-i dezlege,
Cand Iubirea –-i tine-n brate – denumit si Domn si Rege.