Feerie Divină

Când cerul şi-anunţă, în umbrele serii
Podoaba de stele pe bolta-i măreaţă,
Când în sus ridici ochii îţi apare-n faţă
Splendoarea creaţiei, în feeria tăcerii,
Ce mintea-ţi uimeşte şi simţul vederii.

Privind cerescul tablou, cu stelele mii
Ceru-şi desfăşură panorama-n măreţie
Prin superbele taine, cu-a lor veşnicie,
Din vastul Univers, încărcat de Galaxii
Şi-nconjurat de mistere, ce încă nu ştii.

Voind să pătrunzi, mai mult în mistere
Să cercetezi cerul, îmbrăcat în minuni,
Te-ntâmpină pragul; nu poţi să le-aduni
În mintea prea mică, cu a ei pricepere,
Ce profund se-nclină, căci n-are putere.

Supusă s-accepte că-n lucrarea creaţiei
Omul e-o făptură, doar cu căi limitate,
Că mintea sa astfel mai sus nu străbate
Spre-a descifra tainele la baza fundaţiei,
El, rămâne-n repaos, tributar meditaţiei.

Omul, fiinţa aceasta, atât de minunată
La asemănare şi chip, cu Forţa Divină
A pierdut prin cădere, măreţia deplină,
Dar cugetul gândirii, îi e partea lăsată,
La veşnicia pierdută, visând viaţa toată.

Şi ce minunată, va fi din nou, izbăvirea
Când bariera misterelor, va fi-nlăturată,
Când taina creaţiei va putea fi studiată,
Învăţând lucruri noi, privind mântuirea
Bazată pe Jertfa ce-a primit răstignirea!

Şi veac după veac, se va scurge întruna,
Şi minuni nepătrunse vor fi temele date
Pentru-a fi cu ardoare, de toţi descifrate,
Şi-n misterele însuşite, pentru totdeauna
Afla-vor măreţia-n Dumnezeirea ce-i Una.

Flavius Laurian Duverna
12 februarie 2013