Dragostea-i o rară floare
Şi nu creşte orişiunde
Cel ce o cultivă are
Toate lucrurile sfinte

Creşte doar în vârf de munte
Şi stăpânul ei e Domnul
Cel ce a făcut o punte
Între Dumnezeu şi omul.

Este-atât de necesară
Fiecărui om din lume
Căci ştiind-o să nu piară
În a lumii azi, ruşine.

Creşte-n inima ce-acum
Se zrobeşte pentru Domnul
S-a lăsat de-al lumii drum
Nu mai recunoaşte omul.

E stropită cu Duh Sfânt
Şi-nfloreşte-ntotdeauna
Nu se-ndoaie la pământ
Chiar de mare e furtuna.

Ea înalţă din ruine
Ziduri noi de pocăinţă
Pentru toţi Ea face bine,
Poartă numai biruinţă.

Domnul Dumnezeu o pune
Să lucreze pentru El
Ca să-ntoarcă rău în bine,
Urmărind doar sfântul zel.

De e sfântă şi curată
Ea rodi-va unde-ar fi
Fiindcă este de la Tatăl
Pentru cei, ce-o vor iubi.

Amin!