Prin Duhul căpătăm înţelepciune!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: De vorba cu ingerii  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 13/02/2013
Prin Duhul căpătăm înțelepciune!


Prin Duhul care vine de la Domnul
Cu toții căpătăm înțelepciune,
El, este cel ce binecuvintează omul
Și-n viața sa, în slujba lui se pune

Prin Duhul Sfânt ce vine de la El
Primim lumină-n toate câte sunt
Ni se deschide calea către cer
Când vom pleca de aici, de pe pământ.

Și orice lucrare cât ar fi de mică
Din inima s-o facem cu iubire,
Chiar de nimic, să nu ne fie frică
Să nu trăim cumva în dezamăgire.

Căci pentru Domnul, tot e important,
Orice detaliu neînsemnat și mic
Căci sus la ceruri el va fi notat
Chiar dacă ni se pare, un nimic.

Prin Duhul Sfânt ce de la Domnul vine
Lumina noi primim ca să vedem
Să deslușim mai clar, răul de bine
Pe mâna lui Satan să nu cădem.

Și adevarul să îl deslușim
Ce nu e drept, nu-i place Domnului
Ca de minciună să-l deosebim
Să ne ferim din calea răului.

Prin Duhul de la Domnul să primim
Credință, sa fim tari și neclintiți
Ai Lui slujbași pe acest pământ să fim
Și apoi cu El în ceruri, fericiți!

Amin

Câmpia Turzii, 10 februarie 2013
Glorie lui Isus!
Adevărat, adevărat, Dumnezeu să ne îmbogățescă în înțelepciune și să ne umple cu Duhul Sfânt.
Frumoase versuri, Domnul să te binecuvinteze, sora Florența!
Adăugat în 13/02/2013 de ana_haz51
El ne inspiră să facem orșice lucrare bună izvorâtă din credință.Domnul să vă binecuvinteze.
Adăugat în 13/02/2013 de COSTELMARYA
„Caci pentru Domnul, totu-i important
Orice detaliu ne-nsemnat si mic
Si sus va fi la ceruri, el va fi notat
Chiar daca ni se pare, un nimic.” Asta am învățat, în primul rând, din poezia d-tale. Eu am avut tendința de a vedea lucrurile în linii mari, alegând ce mi se părea esențial. Dar, se pare că, la Domnul, așa cum nu sunt păcate mici și mari, ci toate sunt păcate, așa se vede, că toate lucrurile sunt importante! Domnul să te binecuvânteze, sora Florența!
Adăugat în 13/02/2013 de loredanam
Dupa cateva poezii de-ale dumneavoastra pe care le-am citit cu atentie sporita, am observat un progres in felul cum scriati acum cateva luni si felul cum scrieti acum. Felicitari pentru consecventa si pentru faptul ca va puneti talantul in slujba lui Dumnezeu!
Adăugat în 13/02/2013 de francu.cristina
,, caci pentru Domnul, totu-i important, orice detaliu ne-nsemnat si mic ,,
cat de frumos si incurajator, dar in acelasi timp ar trebui sa ne dea de gandit si sa ne faca mai constienti de ceea ce facem, spunem sau gandim dar si de toate intentiile noastre, caci ne vom reintalni cu toate intr-o zi....Domnul sa ne ajute pe toti sa traim astfel incat la venirea Lui, sa fim gasiti vrednici de Imparatia Sa. Amin !

Multumesc, pentru incurajare. Domnul sa va binecuvinteze pe mai departe, si sa va dea har si calauzire prin Duhul Sfant, AMIN!!!
Adăugat în 22/02/2013 de dyana_ramona
Statistici
  • Vizualizări: 1002
  • Export PDF: 9
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni