Mă rog ca versul meu să fie-aprins
Că-mi clocotesc în inimă cuvinte,
Să-mi deie Dumnezeu putere-n scris
Mai multă decât poate face-o minte.

De Împăratul meu cuvânt să spun
Cum El în noi mărturisi Cuvântul
De la minunea Vieții din Crăciun
Și cât va fi în viață-ntreg pământul.

Nu ai pereche Tu în Univers
Cu Harul și cu Slova înțeleaptă
Scriind în orice inimă un vers
Ce-n Țara fericirii o îndreaptă.

Atotputernic paloș ai la brâu,
Iar sceptrul Tău e-un sceptru de Dreptate
Și Mila Ta ca boarea peste grâu
Ne-nvață dor de Zbor și Libertate.

Au cei în Tine ce nădăjduiesc
Blândețea, Adevărul și Iertare,
Dar în potlogăritul omenesc
Săgeata-Ți bate neîndurătoare.

Pe-oricine ce de moarte-ncovoiat
Te-a implorat să-i lecuiești ruina
Cu mâna Ta în trai l-ai ridicat
Ca să-i cunoască sufletul Lumina.

Și mulți Ți se-nchinară, Domnul meu,
Cine mulțumitor, cine în frică,
Fățarnici ce gândesc că Dumnezeu
O inimă cu văzul nu despică.

Tu, Doamne, însă îi înalți pe drepți
Și mături orice scârnav de la milă
Că ei din Viață pierd neînțelepți –
Pieirea pe-a lor frunte-i ca ștampilă.

Dorind să huzurească preafrumos
Mulțimile fecioarelor se-ndeasă
Făcând spre Tine ochii drăgostos
Și calculând cât trage o mireasă.

A cam căzut iubirea noastră-n cost
De-o socotim cu anii ca la piață,
Dar Dragostea o clipă nu a fost
De nu a respirat o-ntreagă viață.

Se îmbulzesc mulțimi ca la bazar
Să-și laude veșmintele-n podoabe,
Le este forfotirea în zadar
Ca și varietăți de garderoabe.

Fecioare cântă versuri din Scripturi
Cătându-L cu-ochii lor șireți pe Mire
Și nu simt că mulțimi de zbârcituri
Le taie chipul lor fără iubire.

Altele vin mai încărcate-n dans,
Cu în găteală mai zângănitoare
Doar că se trec și ele ca un glas
Ce a cântat prea tare-n sărbătoare.

Dar unde-i căprioara ce în dor
Visează despre Soare noaptea-ntreagă?
Ascunsă e sub sălcii, la izvor
Și nici nu bănuiește că i-I dragă.

Când zorii dârji în beznă au împins
Și umbrele-au tăiat din temelie,
Iar Soarele va-mbrățișa-o-aprins
Cerându-i ei să-i fie Lui soție

Ea va privi stângace-n jurul său
Nevrând să creadă că e fericită
Și doar înveșmântată-n curcubeu
Va-mbujora zâmbirea fâstâcită.