De s-ar cutremura pământu-ntreg,
Iar mările vor fierbe ca în oală
În Dumnezeu mă văd și mă-nțeleg,
În El salvat sunt de-orișice răscoală.

Chiar munții de-or sări ușor din greu,
Iar apele s-or ruina-n cascadă
Isus îmi e Izbăvitorul meu
Și m-a răpi din orice debandadă.

Cetatea Izbăvirii ești din veci
Și câte inimi roagă protejarea
De la distrugeri pașii le petreci
Împrospătând cuvântul lor și starea.

În centrul cetățuii Tu tronezi,
Iar Râul Vieții curge prin cetate
În care neputințele-n grămezi
Cu tot cu rădăcini ni-s înecate.

Apele limpezi ne înveselesc
Și sufletul ni-l spală și-l învie
Cum zorii dimineți sărbătoresc
Curcubeind în rouă-ntreaga glie.

Ne crești Credința-n inimă-nțelept
Ca Viața de la noi să nu dispară
Și Dragostea o torni la om în piept
Războaie și gâlcevi pe veci să moară.

Isuse, din durerile-omenești
Izvoarele le cureți de suspine
Căci, Dumnezeul meu, ești cel ce ești
Și ne îndemni să creștem înspre Tine.