Când strălucesc lumini pe scena vieţii,
Privesc miraţi, dar încântaţi drumeţii,
Din alergări ce zumzăie a jale,
Se-opresc în loc, cu zâmbetele goale,

"Mult mai frumoasă-i viaţa- spune unul,
Trăind cum vrei!” E mai de preţ nebunul,
Ce-şi face voia, ghiftuind percepţii...
Unde sunt oare sfintele concepţii?

E un slogan, în lumea trivială,
Un trai curat, nu este o scofală,
Ci dimpotrivă, cel ce stă sub har,
Este văzut un paria şi-un tâlhar.

Nu te-ntrista, tu, cel ce crezi Cuvântul,
Al Domnului e cerul şi pământul,
El vede tot şi binele şi răul,
Între acestea, este mare hăul.

E o decizie ce o ia doar omul,
Poate rodi aşa cum face pomul,
Dar sunt atâţi ce nici măcar umbrar
Nu au lăsat, să stâmpere un jar...

Şi ce va fi, cu-acel ce neagă harul,
Ce nu acceptă crucea şi calvarul?
Va fi tăiat, ca pomul fără roadă
Şi pus pe foc. El cerul n-o să vadă!

Tu, călător, rămas fidel pe cale,
Ascultă ale cerului chimvale,
Te strigă Domnul, te cheamă pe nume,
Ai fost ales să ieşi din astă lume.

De vrei să faci cu Domnul conexiune,
Continuă-ţi drumul! E o ascensiune,
O luptă-acerbă între Duh şi fire,
De eşti învins, primeşti dumnezeire,

Oricâte piedici vei avea în viaţă,
Va fi mereu o noua dimineaţă,
Un răsărit, aicea pe pământ
Şi cu Isus, pe veci, în cerul sfânt! 17/02/13, Barcelona