Îți mulțumesc Tată că Tu ai întotdeauna timp pentru mine, chiar dacă mie parcă niciodată nu-mi ajunge timpul.
Îți mulțumesc că Tu îmi ești mereu Lumină, însă eu uit să strălucesc pentru alții.
Îți mulțumesc că Tu îmi dăruiești o zi întreagă, chiar dacă eu numai un ceas pe zi.
Îți mulțumesc că Tu îmi ești mereu Tată, chiar dacă eu uit să-Ți fiu copil.
Îți mulțumesc că Tu îmi daruiești iubire atunci când eu nu știu să iubesc.
Îți mulțumesc că Tu îmi dăruiești viață...pentru fiecare secundă ce-o trăiesc!
Îmi pare rău, Tată că am alergat spre mii de ținte alese de mine.
Îmi pare rău că îmi fac viața atât de complicată când totul are un rost.
Îmi pare rău că îmi clădesc vise doar să le văd cum se prăbușesc.
Îmi pare rău că îmi găsesc timp pentru lucruri nefolositoare și uit că Tu ești cel mai important!
Îmi pare rău că mereu ceva mă îndeamnă să Te caut mai mult dar nu fac nimic pentru asta.
Îmi pare rău pentru ceea ce sunt atunci când nu sunt cu Tine!
~Îmi pare rău...și-ți mulțumesc că pe drumul vieții Tu, Doamne, mereu mă ridici atunci când cad jos!~
Încearcă sa stabileşti un ritm la aceste versuri,altfel ramân doar idei puse una după alta.Nu O LUA CA PE O CRITICĂ, ci ca pe un sfat de la cineva care crede ca poti scrie,pentru ca ai ce spune! Multă Pace!