Doamne aş vrea ca mărirea
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Nihil Sine Deo  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Duverna in 20/02/2013
Doamne aş vrea ca mărirea

Doamne aş vrea ca mărirea
Nu numai pe-acest pământ
Ci şi-n cerul Tău prea sfânt,
Că-n har mi-ai dat izbăvirea,
Că mi-ai dat şi mântuirea
Prin Jertfirea-n Legământ,
Ne-ncetat cu drag s-o cânt!

Doamne aş vrea ca mărirea
Când vei veni-n slava mare
Sus pe nori în sărbătoare,
Să-Ţi slăvesc neprihănirea
Gloria sfântă prin cinstirea
În cea mai scumpă cântare,
Despre Jertfa Ta cea mare!

Doamne aş vrea ca mărirea,
Când convoiul sfânt, astral
Zburând pe-al norilor val -
Spre a-şi primi moştenirea,
S-o exprim prin mulţumirea
Ce-oi cânta-n marş triumfal
Spre Marea cea de Cristal.

Doamne aş vrea ca mărirea
În prea frumoasa-Ţi Cetate,
Cu porţi de-aur, încrustate
’N pietre-alese-n strălucirea,
Ce-mi spun de desăvârşirea
Că Stăpân, eşti peste toate,
S-o cânt prin stihuri bogate!

Flavius Laurian Duverna
20 februarie 2013
Duhul meu se unește cu duhul tău și strigă:ȘI EU AȘ VREA......
Domnul să fie lăudat și tu binecuvântat pentru versurile frumoase!
Adăugat în 20/02/2013 de hazcornel
Statistici
  • Vizualizări: 670
  • Export PDF: 44
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni