Pe calea vietii
Autor: Samuel Ghiran  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de samghiran in 21/02/2013
Pe calea vieţii sunt şi răni,
Dar nu-s atât de grele
Şi sunt lăsate-n aşa fel,
Încât să poţi cu ele.

Nimic nu ţi-a fost dat să duci
Din ce tu nu poţi duce.
Nimic din lume nu întrece,
Iubirea de pe cruce.

În viaţa eşti şi doborât,
Dar nu învins de tot,
Învingător ajungi atunci
Când ai pe buze, POT.

Practică astăzi, bunătatea.
Pacea să crească-n tine.
Luptă in toate cu credinţă,
Să fie şi mai bine.

Ştiu că e greu, dar rabdă-n toate,
Să poţi primi salvare,
Căci viaţa trăită cu Domnul
E-o binecuvântare.

Nu greul te face să simţi
Că-i mai aproape Domnul?
Când simţi durere, suferinţă
Te părăseşte somnul.

E necesară şi durerea
Căci fără ea nu-i viaţă,
Ea te căleşte, te ajută
Şi să trăieşti te-nvaţă.

Când ochii-ţi varsă lacrimi iar
Şi fata ţi-e-aplecată,
Ridică-ţi tu privirea-n sus,
Spre ţara minunată.

Acolo e-al tău Salvator
Care te intăreşte,
Încrede-te mereu în El,
El nu te părăseşte.


Frate Sami ai ales o temă bună și frumos ai exprimat-o în versuri.Adevărat, adevărat Isus este
ajutorul nostru, prin El putem totul, Dumnezeu să ne ajute să fim conștienți de aceasta și să nu
cârtim.
„Nimic nu ți-a fost dat să duci
Din ce tu nu poți duce.
Nimic din lume nu întrece
Iubirea de pe cruce.”
Foarte frumos, Dumnezeu să te țină cu râvnă în slujire.
Adăugat în 21/02/2013 de ana_haz51
Domnul sa aibe mila si indurare de noi de toti.
Adăugat în 21/02/2013 de florenta.sarmasan
Cu aceasta gandire,cu aceasta filosofie crestina,trebuie sa invingem pecalea ingusta!
Adăugat în 22/02/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1708
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 3
Opțiuni