Citadela dragostei
de Octavian Sarb
Sunt un om, zilele mele
Numarate-s pe pamant,
Insa am mai sus de stele
O alta viata prin Cuvant.
O viata noua-nvesnicita,
Ce-n asta lume a patruns,
Chiar la vremea potrivita,
Dupa planul bine-ascuns,
Ce l-a intocmit in Sine,
Dumnezeul Creator,
Ca sa scape orisicine
Striga dupa ajutor.
Astfel S-a-ntrupat Cuvantul
Si pe-ai Sai i-a cercetat,
Dar elanul si avantul
Legalist i-a-ntunecat.
Ei L-au blestemat pe cruce,
Toti de El s-au lepadat,
Diavolul voia sa-ncurce
Planul mantuirii dat.
N-a fost, insa, cu putinta
Sa ramana in mormant,
Ci-a-nviat in biruinta,
Implinind fiece cuvant,
Ce-a fost scris in Cartea Legii,
Ce-a fost zis prin prorocii,
Pe taramul fardelegii
Mantuire-avem, sa stii!...
Sunt un om, zilele mele
Le traiesc pe-acest pamant
Inaltand pe Hrist in ele,
S-astfel, dincol` de mormant,
Voi fi inaltat de-Acela,
Ce-a fost inaltat de mine,
Locuind in citadela
Dragostei fratesti depline!
Oradea 21 febr 2013.
Daca lucrurile pentru care a murit El sunt lucrurile pentru care traiesti tu, esti mantuit, daca nu, amagit!
mân în El, Dumnezeu să ne ajute, prin trăirea noastră să-L înălțăm pe El mereu.„Locuind în citade-
la/ Dragostei frățești depline!”,foarte frumos, Dumnezeu să te binecuvinteze frate Octavian.
Frate, intr-adevar ai surprins esenta Mantuirii in versurile dumitale!