FĂRĂ DUMNEZEU...

Fără Dumnezeu e-un vid filozofia
Și-un zgomot neplăcut produce simfonia
Puterea creativă produce doar spoială
Cuvintele rostite au unde cu răceală
Iar frazele-așternute, de loc, nu se îngheagă
De-aceea cine poate, deplin, să le-nțeleagă?
Frumsețea fără El e zdreanță aruncată
În densul întuneric din zona demarcată.
De nu-I chemat să vină în viață să troneze
Și-al Lui program divin, plenar, să-l promoveze
Trăire-i sprijinită pe colburi mișcătoare
Având grozavă teamă de lumea viitoare.
Fără a Lui Lumină doar haosul domnește
Hotarul fără iarbă tot timpul se lățește
Iar cursa spre mormânt e fără perspectivă
Ființa ce aleargă e iadului captivă.
Se pune întrebarea: de ce Îl neglijează
De ce nu vor să știe că El, și azi, lucrează?
De ce nu iau aminte la glasul care vine
Și să deschidă ușa așa cum se cuvine?
O, fără El toți anii sunt irosiți prin pleavă
Și drumul de parcurs se va sfârși-n epavă
Iar taina existenței în loc de rezolvare
Se schimbă în mister și în abstractizare
E mare nebunie să-L lași pe din-afară
Când El poate schimba o iarnă-n primăvară.


George Cornici/15 Februarie, 2013