Pe-o uliţă din sat, odată, mergea un prunc desculţ, flămând,
Privea în colb, doar, doar găsi-va, ceva să-mbuce. Tremurând,
Cu trupul slab, piele şi oase, cu haina ruptă ce-atârna,
Înainta încet sărmanul şi-aceste vorbe murmura:
“Tătucă dragă, promisiunea ce mi-ai făcut, eu n-am uitat,
Am continuat să merg nainte, să rabd, c-aşa m-ai învăţat,
Am acceptat cu resemnare, tot ce mi-ai dat, cu rău, cu bine,
Ştiind că tot ce e în lume, este făcut Doamne, prin Tine.
Am fost lovit, privit cu ură şi poate bine n-am gândit,
C-am îndrăznit să cer iubire… Se vede Doamne, c-am greşit!
O mână am întins spre mama, dar gestul meu a fost omis.
Nu înţeleg! Sunt o povară? Şi pentru ea sunt un proscris? ”
Şi-aşa mergea biata făptură, fără ca nimeni să-nţeleagă,
Că-un trup firav purta pe umeri, în câţiva ani, o viaţă-ntreagă.
De unde-atâta-nţelepciune şi împăcare într-un plod?
De îl vedeai, credeai că-i umbră, un rătăcit sau un nerod.
Dar de priveai atent la chipu-i, vedeai zâmbind doi ochi senini,
Chiar şi cu lacrima în gene, ei răspândeau raze, lumini,
Trăia nădejdea vieţii sfinte, de Dumnezeu era condus,
Avea un ghid de-orientare, Cuvântul Tatălui de sus.
Trecea copilul pe uliţă şi câini lătrau în urma lui,
Dar nimeni nu-l băga în seamă, era un om al nimănui,
Deşi lipsit de însuşi dreptul de a trăi, fiind născut,
Sărmanul, mergea înainte, el n-a vrut să se dea bătut.
Căci a simţit în clipe-amare, o mână ce l-a mângâiat
Şi-un glas duios, o susurare, ce îi spunea: "Nu te-am uitat! "
Privind fiinţa mică cerul şi fredonând un cântecel,
Cu dosul mâinii-şi şterse faţa. Domnul Isus era cu el.
22/02/13, Barcelona- Lucica Boltasu
i-a dat o fericire veșnică.Înduioșător până la lacrimi dar, dincolo de aceasta, bucuria că există o
astfel de încredințare„Domnul Isus era cu el.” Foarte sensibil și un semnal de alarmă și o învățătură
să ne încredem în Domnul.Dumnezeu să te binecuvinteze, sora Luci, mulțumesc pentru aceste
versuri deosebite.