Nişte oameni dintre aceia
Cum ne-ar vrea Sfânta Scriptură,
N-au ţinut cont de mulţime,
Nici de valul de căldură.

Focul lor e mult mai mare,
La Isus ei vor să aducă
Un slăbănog pe care îl poartă,
Poate de o vreme multă.

Au lăsat în urmă case
Şi-ale lor griji poate de-o clipă,
Vor Isus să îl atingă-
Doar El, neputinţi ridică!

Precum zorii cheamă roua
Şi pământul ploaia rece,
Astfel îşi unesc credinţa
Şi păşesc spre scumpul Rege.

Nu-i nimic să-ţi frângă mersul,
Nu-s dureri să te oprească
Când vrei El să Se atingă
De cei slăbănogi din casă.

De vrei să-i vezi alături
Pe cei dragi, robiţi de fire,
Atunci nu te da înlături,
Oricâte ar lovi în tine!

Nu privi la slăbiciune,
Ci pe braţe să-i aduci
Tatălui în rugăciune,
Chiar în lacrimi de-ai să urci!

Nu te da bătut vreodată,
Suflet scump ce mă asculţi,
Căci iubirea adevărată
Mişcă Harul Lui Isus!

Nu-i minune, nici jertfire
Ca a Sa din Golgota,
Arde pentru cei de-aproape,
Mila Lui îi va salva!

Fii un purtător de inimi,
Chiar de jar preţul de-ar fi,
Bate pentru ei la Domnul!
Pe rând îi va mântui.

Nu există slăbiciune,
Nici durere fără leac,
Poartă-le în rugăciune,
Ca să străluceşti în veac!