Când m-ar batjocori un om străin
Pe care nu îl știu și nu mă știe,
Dacă m-ar ponegri un necreștin
Nu mi-ar fi inima așa pustie.

Dacă-un vrăjmaș hapsân și hulitor
Ar fi-ncercat pe-ascuns să mă rănească,
Deschis că m-ar fi râs zeflemitor
Cu toată răutatea omenească

M-aș fi ferit de ei fără vreun greu
Și chiar de-aș fi avut vreo supărare
Te-aș fi rugat, mărite Dumnezeu,
În cugetul lor să le dai mustrare.

Dar, Doamne, pe la spate, pe ascuns
Mă măscăresc cu vorbe mincinoase
Acei care în zâmbet și în spus
Își arătau porniri prietenoase.

Acei cu care pâinea-am împărțit
Limbile lor în două despicate
Șerpește-n una s-au încolăcit
De pizmă și minciună adunate.

Alăturea am fost îngenuncheați
Când înălțam, Isuse, rugăciunea;
Pe cei ce îi știam că îmi sunt frați
Azi numai îmi sporesc amărăciunea.

De nedreptatea-aceasta mai nu plâng,
Iar sufletul oftează-n fâstâcire,
Tot rătăcesc ca vântul printr-un crâng
Și nu pot să-mi găsesc o liniștire.

Îngreuiată inima s-a strâns
Fiindcă nici nu poate să-nțeleagă
De ce durerea-aceasta n-are plâns,
De ce îmi simt eu viața ca oloagă.

Dacă-aș avea aripi de porumbel
M-aș înălța cu ușurința-i vie
Să fug de uneltitu-acest mișel
Să mă îngrop în fundul de pustie.

M-aș sihăstri uitat în adăpost
Să nu-mi mai știe lumea nici de nume
Că-n glorii omenești nu văd un rost
Și n-au putut nicicând să mă îndrume.

În Tine, Doamne, eu mi-am încrezut
Și inima, și sufletul, și firea,
Mă apără de omul prefăcut
Și șterge-i fără milă uneltirea.

Surâsul le zâmbește-așa mieros
Și buzele li-s moi ca de smântână,
Dar pieptul lor ascunde ca un dos
Ipocrizia-n inima haină.

Cuvintele le șerpuiesc domol
Cu mir de parcă fiecare-s unse,
Dar sufletele negre de nămol
Cuțite otrăvite au ascunse.

Știu, Doamne, că în răul lor se cern –
Zidește vicleșugul doar ruine,
Iar traiul lor le este un infern
Căci iad e existența fără Tine.

La Tine, Doamne, ei nici nu gândesc:
Hâtria lor le este legământul
În arderea veninului șerpesc
Nesăturați și-or geme doar pământul.

Chipu-n priviri și-l lingușesc senin,
Ascund porniri de bârfe și de certuri,
Ei Viața n-o trăiesc nicicând deplin
Ci doar și-o zbat în jumătăți și sferturi.

Tu, Doamne, ești cu cei care-s cinstiți –
Obrazul lor și sufletul e una
Și cât n-or fi de lume necăjiți
Tu îi vei înălța întotdeauna.

Încredințează-ți soarta-n mâna Lui
Și vei găsi în orice clipă sprijin
Căci Domnul nu dă voie nimănui
Să clatine smeritul cu înfrângeri.

Căzură hulitorii mei la fund:
Chiar viața lor i-a aruncat în groapă...
Eu încântarea mea nu mi-o ascund
Privind la zorii zilei ce-o să-nceapă.