Steluţa-aceasta ce-am găsit-o
Cu văzul meu din mii de stele
Nu este foarte răsărită,
Nu e mai mare-n mititele.

Ci pur şi simplu cu privirea
Pe neaşteptate am ales-o
Cum s-ar opri alcătuirea
Să scrie-n foaia albă versul.

Că din câmpia-ntunecată
Plină de foşnete de noapte
Mă-ntreb: cu ce e însemnată
Din luminiţe şi din şoapte?

Cum de atenţia îmi prinse
Şi care îi fusese mierea
Că-n ea anume mă oprisei
Cu cugetul şi cu vederea.

Puteam, desigur, se-nţelege
Oricare altă stea a prinde
Căci nu există nici o lege
S-alegi prin stelele arzânde.

Poate aşa Isus în Viaţă
Culese umbra mea sărmană
Şi în cavoul meu de gheaţă
Mi-a dat o rază diafană.

Şi, poate, doar din întâmplare
I-am nimerit şi eu sub mână
Că-mi răsări în moarte Soare
Şi fericirea de Lumină...

Ci dacă mi s-ar rupe văzul
De la steluţa cea plăpândă
Nu ştiu de încă-odată miezul
Privirea-mi va putea să-i prindă.

Întâmplător cum fu găsită
Uşor şi fuse ea pierdută
De-a rămânea neamintită
Prin locurile ce se uită.

De-aş fi epuizat de goane,
Rănit pe calea căutării
Că ar fi plâns alături anii
Când voi fi-aflat-o-n faptul serii

Aş fi purtat-o viaţa-ntreagă,
Iar locul ei l-aş ţine minte
Şi cine ştie cât de dragă
Mi-ar fi-n cascada de cuvinte...

Şi totuşi cum de mă aflase
Isus din câte miliarde
De-atâta Dragoste îmi dase
Că tot mai multă-n mine arde?