Ce mare durere au mama şi tata

Ce mare durere au mama şi tata,
Când nu-i mai ascultă băiatul ori fata,
Îşi văd toată truda călcată-n picioare,
Se simt lepădaţi şi fără valoare.

Dar Tatăl din Cer ce pe toţi ne-a creat,
Cât suferă oare că noi L-am uitat?
Uitat-am iubirea şi mila lui mare,
Cuprinşi de-ntuneric şi de nepăsare.

Ah, ce suferinţă, în scumpii părinţi,
Când de pruncii lor dragi sunt dispreţuiţi,
Jertfirile lor şi nopţi nedormite,
Aşteaptă dovezi că vor fi răsplătite.

Dar Tatăl din slavă ce pe toţi ne-a zidit,
Cât e de-ntristat şi de-adânc rănit,
El grija ne poartă, libertate ne-a dat,
Însă mulţi au ales să trăiască-n păcat.

Vai mulţi sunt părinţii în duh apăsaţi,
Că-s slabi şi bătrâni şi abandonaţi,
Aşteaptă acasă, ori poate-n azil,
Să vină să-i vadă măcar un copil.

Dar Tatăl slăvit, ce la toţi ne-a dat viaţă,
Cum priveşte în zare cu dor şi speranţă,
Ca fiii plecaţi, ajunşi slugi pe departe ,
Acum să se-ntoarcă, să scape de moarte.

Şi ce frământări, cu lacrimi fierbinţi,
Trăiesc toţi părinţii ce sunt pocăiţi,
Cât timp fiii lor sunt robiţi de păcate,
Cu suflete reci şi înstrăinate.

Acum drag prieten, de eşti cercetat,
Grăbeşte la Tatăl căci eşti aşteptat,
Părăseşte păcatul şi vino smerit,
Iertare primeşte şi fii fericit.

Iar dacă părinţii tăi dragi mai trăiesc,
Fă-ţi timp să îi cauţi, să le spui: „Vă iubesc!”
Să-i ajuţi cu ce poţi, căci le eşti dator,
Bătrâneţea şi traiul să le faci mai uşor.

de Teodor Groza
23.02.2013
Vişeu de Sus