SUNTEM CALATORI


Suntem călători pe astă planetă.
Într-o vâltoare de gândire indiscretă,
Viaţa se-mpotmoleşte desuetă,
În nimicnicia, ce se tot repetă.

Şi călătoria noastră are un sfârșit.
Sufletul se simte tot mai obosit,
Doar păcatul pare de neclintit.
Slăvit fie Isus! El, păcatu-a biruit.

Să ne-amintim că drumul veşniciei,
Nu-i presărat doar cu roua bucuriei.
Și-n raza enigmatică a călătoriei,
Puterea păcii dă glas tainic armoniei.

Pe drumul vieţii sfinte, uneori,
Te-or supăra prieteni acrişori.
Vor fi și oameni răi, adeseori,
Ce vor lovi cu pinteni acuzatori.

Vei auzi ocări şi vorbe grele,
Nu uita, Isus, avu parte de ele.
Noi i-am aruncat vorbe mişele,
Lui Cel nevinovat, noi plini de rele.

Iar El ne-a dăruit iubire divină.
A fost lovit de ocară şi minciună,
El ne inunda cu sfântă lumină,
Ne scutea de-a morţii rugină.

Aşa cum a lovit în Preasfântul,
Şi-n tine va lovi deseori duşmanul.
Şi de te-a face una cu pământul,
Ridică-te, în sfinţire ia-ţi avântul.

Cu ochii roşii, de lacrimile amare,
Cu văzul desprins de-ntunecare,
Îți strângi în cer mărgăritare,
Stai lângă El, urmează a Lui cărare.

Vine o zi, când după tine o să vină
Să te ducă colo sus, în cerul de lumină.
Aceste zile mintea aminte n-o să ţină,
Uita-vei şi de ce inima-ţi suspină.

Gândește-te că-n cer în sărbătoare,
Vor fi ostenelile de-acum, mărgăritare.
Nu te lăsa cuprinsă-n frământare,
Mai e puţin şi vine al tău Soare.
Amin!