În anii-adolescenței rătăcite,
Dar, totuși, cercetată de Isus,
În nopțile de zbucium, chinuite,
Se derula, frecvent, același vis:
Prin nu știu ce-accident sau maladie,
Ce nu avea un tratament rapid,
Intrasem într-o comă, letargie,
Și viața o trăisem, doar dormind.
Iar când mă deșteptam, printr-o minune,
Trecuseră cam douăzeci de ani,
Eram matură, dar. . ce-amărăciune!
Atâtea primăveri scurse în van!
Nu pot descrie viu dezamăgirea
De primă tinerețe irosită,
În care n-ai trăit nici împlinirea
De a crea, iubind și fiind iubită...
Așa că am decis în sinea mea,
Să nu pierd nici o zi din tinerețe,
Plecând la studii, tata îmi zicea:
„Studentul vesel, din greșeli să-nvețe!”
Și-am început o viață palpitantă:
Noaptea, plimbări cu luntrea pe canal,
Petreceri, întâlniri, având, ca țintă-
Un trai intens, cât mai pasional.
În goana mea după senzații tari,
Săream dintr-un balcon în cel de-alături,
Cu scop sau fără, la etaje mari!
Doar Domnul m-a păzit de-alunecări.
Dar, idealul „patima-n trăiri”
Mi-a șubrezit chiar sănătatea,
Mi-am obosit, strângând la amintiri,
Memoria, apoi, integritatea.
Când calea mi-a tăiat-o, clar, Isus
Eram sleită și îmbătrânită,
De truda de-a trăi cât mai intens,
Mi-era și înflorirea risipită.
Atunci am înțeles, regenerând,
Că visul era viața-mi amăgită
Că tot ce-am strâns în pumni, era doar vânt,
Trăirea, fără Duh, e irosită.
Azi, tot întineresc, din zi în zi,
Căci, orice clipă ce-o împart cu Domnul,
Mi-o înmulțește El cu zeci de mii,
Mi-a binecuvântat cu har și somnul.
O zi trăită în lumina Lui,
În Casa Domnului, cu frații,
Gustând mierea Cuvântului,
E plină cât un an, la alții!
Să sorbi un strop de veșnicie
În timpul slujbelor divine,
În ceasul sfânt de părtășie,
Să-L simți pe Duhul Sfânt cu tine! . .
Iisus Cel Înviat, Biruitorul,
Știind că jertfă, pace, nu ne-ajung,
După ce ne-a mântuit, Păstorul
Ne-a dăruit și viață din belșug.
Și cum este un trai din abundență,
Ne-a învățat mereu, din zi în zi:
Să fim mai plini de-a Lui Prezență,
Să-L adorăm, puri, ca niște copii.
Să te poți bucura de tot ce-i bine,
De adevăr, dreptate-n viața asta,
De tot ce este vrednic de cinstire,
Orice laudă să te-nsuflețească.
Însă, o culme-a vieții din belșug
O poți atinge-n suferință,
Fiind hăituit, rănit, când tragi la jug,
Când ești persecutat pentru credință.
Amin!
25-02-2013, Craiova
Este exact povestea adolescenței și a tinereții mele până la aproape 24 de ani. Până m-a preluat Domnul..
bolnavă, cu greutăți fel de fel, dar cu Domnul meu care mă sprijină în toate,viața cu El este cu adevărat frumoasă.Poezia ta este ceva deosebit!Să fii binecuvântată de Domnul, sora Loredana.
Şi inima îmi bate-aşa ferice...
Şi doar trecutul ca o cicatrice
Oftează-un trai pierdut şi dureros.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!