Am timp să meditez la toate


Totul era nou pentru mine:
Lucruri ce nu le-am mai trăit.
Cu prietenii mă simţeam bine,
La ai mei nu m-am mai gândit.

Nu mai voiam cheful să-mi stric
Gândidu-mă la ce-mi spuneau.
N-aveau dreptate la nimic,
În dogme bătrâneşti credeau.

Ei nu puteau să înţeleagă
Că tinereţea-i diferită,
Că omul poate să aleagă
Viaţa ce-i pare potrivită.

Că nu-i corect ca cineva
În viaţa ta să se impună,
Nici chiar dacă-i familia ta;
Nu are nici un drept să-ţi spună.

Aşa gândeam în libertate,
Eram distrat, nepăsător,
Dar astăzi eu le dau dreptate.
S-au împlinit vorbele lor.

Tot ce părinţii mei mi-au spus
Ad litteram s-a împlinit.
Nu mai aveam nici un răspuns
Căci toate s-au înfăptuit.

Dar astăzi sunt închis, plângând…
De tot ce-a fost îmi amintesc.
Tot ce-am trait îmi vine-n gând
Şi întristat mă tânguiesc

La toate pot să mă gândesc
Că sunt închis şi părăsit.
Ale mamei vorbe-mi amintesc;
Ea adevărul mi-a vestit.

Părinţii mei deloc şcoliţi,
Ca dintr-o carte mi-au vorbit,
Dar în Scriptură pregătiţi,
Prin ce voi trece au intuit.

Înţelepciunea lor de-o viaţă
Tot ce-a urmat a prevăzut.
Cum am să-i mai privesc în faţă
Când nici să-i văd nu am mai vrut?

Dar cum să-i mai ajut cumva
Să mângâi bătrâneţea lor?
Vreo veste să le dau, cândva,
Chiar de ştiam că le e dor

De fiul lor cel rătăcit
Care de-acasă a plecat,
De fiul lor nesocotit
Care de ei nu i-a păsat,

De fiul care l-au crescut
Şi de Isus l-au învăţat,
Grijă şi dragoste-au avut
Când bolile l-au încercat,

De cel ce-a avut nebunia
Cu Dumnezeu ca să se joace,
De cel ce l-a umflat mândria
Să creadă că tot poate face.

Omul care-a nesocotit
Şi Legea Sfântă a-ncălcat,
Ce fala l-a înnebunit
Dar astăzi este disperat.

Aşa-mi ziceam în sinea mea…
Ştiam că Domnul m-a lăsat
Căci El cu forţa nu dorea,
Pe nimenea n-a obligat

De teamă ca să Îl iubească.
El forţa nu o foloseşte
Ci a lăsat să hotărască
Drumul pe care şi-l doreste.

Aşa m-a lăsat şi pe mine
Dar eu păcatul l-am ales,
N-am vrut ca să îmi fie bine,
Roada Celui rău am cules.

Acum totul se năruieşte
În jurul meu şi-s întristat.
Nimeni nu mă mai dojeneşte
Şi toţi de mine au uitat.

Şi o dojană mi-aş dori;
Pe mama s-o aud că-mi spune…
Dar parcă mai mult aş voi
Părinţii să vină la mine.

va urma