Aştept…
Autor: Paula D  |  Album: 2  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de PaulaD in 27/02/2013
Aştept în tăcere
Ce-ai spus că-mplineşti,
Oricât mi se cere;
Nădejdea nu-mi piere
Căci Tu mă-ntăreşti.

Aştept cu credinţă
Căci Tu vei lucra;
Aştept c-umiliţă
Să-mi dai biruinţă
La cererea mea.

Aştept cu răbdare
Şi nu mă-ntristez;
Iubirea Ta mare
O simt tot mai tare
Şi pacea-mi păstrez.

Aştept şi nu-mi pasă
Ce alţii vorbesc;
Haru-ţi nu mă lasă,
Pe drumul spre Casă
Cu Tine păşesc.

Aştept ’n-ascultare
Al Tău ajutor;
’N-a Ta îndurare
’Mi vei da rezolvare;
Aştept cu mult dor.

E lunga-aşteptarea
Dar Tu eşti cu min’;
Îţi dau închinarea
Şi cinstea şi-onoarea
Căci Ţi se cuvin!

Aştept în tăcere
Atunci când mi-e greu
Tu îmi dai putere;
Oricât mi se cere
Aştept, Domnul meu.
Amin.
27 februarie 2013
http://pauladita.wordpress.com


Frumos!
Adăugat în 28/02/2013 de sanda_tulics
Frumos, sa asteptam cu rabdare si cu credinta, Domnul se va ingriji de noi. Fii binecuvantata.
Adăugat în 28/02/2013 de florenta.sarmasan
O asteptare plina de gratie, de frumusete si de credinta....
Adăugat în 01/03/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1996
  • Export PDF: 15
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni