Nu înțelegem pe deplin ce slavă ne așteaptă
Și nici nu auzim concret, a Duhului Sfânt șoaptă,
Nici mângâierile primite, nici brațul Său întins,
Nu le percepem pe-ndelete, m-am declarat învins,

Adesea, când o încercare mi-a clătinat piciorul,
Săgeți de foc, mistuitoare, trimisu-mi-au fiorul
Și temerea nereușitei, un gând a celui rău,
M-a-ndepărtat pentru o clipă, de Sfântul Dumnezeu.

Și îndoielile și teama m-au măcinat de-ajuns,
Încât simțit-am coborârea în văile de plâns,
Dar niciodată Doamne, Tată, de Tine nu mă las,
Oricât de grea îmi va fi crucea și tremurul din glas.

Și dacă încă-ngădui Doamne, astăzi să plâng, să gem,
O faci mereu doar din iubire, pe Nume să Te chem,
În orice clipă-a vieții mele, să stau în dependență,
De Dumnezeu, de Trinitate și Sfânta Sa clemență.

Îmi este teamă de durere, căci viața și-a dat girul,
Strivim sub talpa nepăsării adesea, trandafirul
Și doar parfumul ce rămane și spinul ascuțit,
Îmi dă balsam și-atenționare, în timpul meu finit.

Și-a dat Isus Cristos viața, plătind și pentru mine,
Când acceptat-a moartea, crucea. Gândește tu, străine,
Câtă iubire sfântă este și-a fost în Dumnezeu,
Când a decis să ne salveze, jertfind pe Fiul Său?

Nu înțelegem pe deplin și poate niciodată,
N-om ști s-apreciem de-ajuns, iubirea Sa de Tată,
Dar în a noastră limitare, privind mereu în sus,
Să înălțăm o rugăciune şi s-aşteptăm răspuns.

28/02/13, Barcelona