Salcâmii

Se scutură salcâmii din livezi,
De chiciura și bruma de pe crengi.
Și cerul a-ncetat de sus să cearnă,
În nopți târzii, a fulgilor de iarnă.

Își scutură tulpina amorțită,
Salcâmii, sub zăpada abia topită.
Și văduve-au rămas livezile pustii,
Cu flori și păpădie, și tril de ciocârlii.

Se-ntind ca după somnul nopții
Salcâmii, dați din nou spre adopții.
Iar mama vitregă e gata de plecare,
Lăsând deschis oblonul razelor de soare.

Aștept cu nerăbdare în livadă
Salcâmii, primăvara să o vadă.
Neînfricați au stat în frig sub cer,
Și nu s-au plâns de viscol sau de ger.

A mai trecut un anotimp în calendar,
Și dus a fost cum a venit hoinar.
Mereu după furtuni sau ger cumplit,
Răsare soarele pe cerul albăstrit.

De la salcâmi putem lua aminte,
Sunt pedagogi ce dau învățăminte.
Statornici stau deși nu plâng nicicând
Așteaptă primăvara, cu flori împrospătând.

La fel ca anotimpul ce vine, ca să treacă,
Salcâmii sunt sortiți ca omul care pleacă.
Avem în schimb speranța, pe soarele Isus,
Ce cald va fi mereu, și veșnic neapus !

Viorel Balcan 28 februarie 2013