Recunosc că am greşit


N-aveam decât să recunosc
Că am greşit cu viaţa mea.
În tot s-a stricat al meu rost,
Nu mai ştiam ce va urma.

Celula îmi părea prea mică
Parcă acol’ mă sufocam.
A început să-mi fie frică.
Un strop de linişte n-aveam.

Ţinta batjocurii eram
-Eu eram ultimul venit-
Pe fiecare-l ascultam
Şi îmi simţeam trupul rnit

Iar sufletul praf îmi era,
În groază şi teamă trăiam.
Ce e mai rău mă aştepta
De ceilalţi de nu ascultam.

De toţi am fost ameninţat
Că mă vor bate când doresc.
Glasul să-mi fie ferecat
Şi orice-aş vedea să nu vorbesc.

Ce mai puteam acum să fac
Eu care eram blând din fire?
N-aveam decât să rabd, să tac
Căci nu aveam altă ieşire.

La libertate nu speram -
Aveam multi ani de condamnare.
Eram un mort viu ce trăiam
Cea mai cumplită disperare.

Aici doar un număr eram,
Nu mai aveam identitate.
Chiar eu mă desconsideram
Şi celorlalţi le dam dreptate.

Celula era casa mea,
Dar dacă aş fi ascultat
De aceia care mă iubeau
N-aş fi închis şi arestat!

În nimenea nu mai credeam.
Inima aprig mă durea.
La libertate nu speram
Până ce timpul se-mplinea.

Chiar mă gândeam că voi muri
Şi viaţa mea se va-ncheia.
Atunci toate se vor sfârşi,
Tot ce-am făcut se va uita.

Conştiinţa zilnic mă mustra:
L-am părăsit pe Dumnezeu,
Ce am făcut cu viaţa mea,
De ce l-am urmat pe Cel rău?

De ce în toţi m-am încrezut
În loc să cred în Dumnezeu
Şi fapte rele am făcut;
L-am părăsit pe Domnul meu

Care atât m-a ajutat
Când Îl slujeam cu stăruinţă?
Mereu lângă mine a stat
Şi-aveam în toate biruinţă.

Cât m-am lăsat de El condus
Pe toate le sfârşeam cu bine.
În faţa mea Domnul s-a pus,
Nimic nu se-atingea de mine.

Să dorm nu mai puteam deloc,
Mancare nu-mi mai trebuia
Căci eu al diavolului joc
L-am practicat în viaţa mea.

va urma