Zăpada-şi strânge din pornire
Şi ţurţuri picură plouaţi,
Pe monumente-n cimitire
Se urcă muşchii disperaţi.
Pământu-apare pete, pete
Rupând sfinţenia de-omăt,
Iar arborii aduşi din spete
Uimiţi se şuşotesc încet.
Că iarna parcă vrea să plece
Ori iarăşi numai s-au greşit -
Mâine din nou va ninge rece
Că-i un dezgheţ obişnuit?
O ceaţă printre ei pluteşte
Curgându-se în jos de grui,
Iar ţintirimul bătrâneşte
Tuşeşete pietrele verzui.
Şi acalmia îmi apasă
Aripa văzului meu mut -
Vremea-ntristată şi apoasă
Este sfârşit sau început?
Gânduri porniră într-o doară
Prin monumente şi prin cruci...
Ah, primăvară, primăvară
Cocorii când ai să-i aduci?!
Cocorii când ai să-i aduci?!" caci doar "zborul" (pasarilor) -acea inaltare catre mai sus- are taria sa invie sufletul ce a asteptat invierea.
Se urcă muşchii disperaţi." Acesta e simbolul principal al Invierii, a unei anumite disperari a vietii ce se agata de viata..Este si starea dvs, strigatul dupa viata si Inviere, al nostru, al tuturor...