Trăiesc numai dezamăgiri


Când am fost prins s-au întristat
Acei ce prieteni îi credeam;
"N-or să mă uite" ei mi-au jurat,
Eu am crezut, îi aşteptam.

Zadarnică-a fost aşteptarea;
Nimeni nu m-a mai căutat,
Doar cel ce-mi pleda apărarea -
El mai venea să-mi dea vreun sfat.

Dar eu pe ei îi aşteptam.
Îmi aminteam câte am făcut,
Când în distracţii chefuiam
Şi pe toţi îi ajutam mult

Aşa cum prietenii se ajută
Când de necazuri se lovesc,
Dar a trecut vreme prea multă,
Nu avea rost să mă mai gândesc.

Încrederea eu mi-am pierdut-o
Şi banii care i-am avut.
Această faţă n-am ştiut-o;
N-a fost aşa cum am crezut.

Niciunul nu m-a căutat,
Chiar dacă s-ar fi prefăcut.
Necazul meu nu a contat.
Gestul lor tare m-a durut.

În mrejele lor m-am lăsat,
În anturajul lor am fost
Şi viata singur mi-am stricat;
Azi sunt distrus şi fără rost.

N-am fost de viaţă mulţumit
Şi tot mai mulţi bani îmi doream.
Am fost lacom, nesocotit,
Acuma toate le plăteam.

Un prieten nu m-a căutat;
Degeaba eu îi aşteptam.
Niciunul nu m-a vizitat.
Ba alţii chiar mă acuzau.

Când am scăpat tot am aflat.
Au râs şi m-au dispreţuit,
Pe seama mea au comentat
Spunând că-s fiu de pocăit.

Dar asta chiar c-am meritat
Să mi se-ntâmple, să trăiesc.
Domnul m-a atenţionat
Că pot chiar mai rău să păţesc.

În nimenea să nu mă-ncred,
Doar în Isus cel răstignit
Căci în Scriptură e blestem
Să crezi în om - omu-i pământ.

Omul să creadă-n Dumnezeu
Căci El e al său Creator
Şi numai Lui să ne-nchinăm,
Doar El e binefăcător.

Am fost credul şi m-am lăsat,
Nu am ştiut să mă feresc
Şi pe dreptate acum trăgeam
Smerit să supravieţuiesc.

va urma