Mărţişorule, ne eşti tu
Din legende vechi născute
Un simbol care porneşte
Naşterea de începuturi.

Inimi două-n întâlnirea
Omului şi-a primăverii:
Albul este Înflorirea,
Roşu-a Dragostei putere.

Şi-n izbeliştea haină
Flori pe piept purtase Ţara:
Cât se ştie-aşa românul
Întâlneşte primăvara.

O întâmpină acasă
Cu-un surâs de bunătate
Când ea vine ca mireasă
Pe aripile înalte.

O primeşte cu-nchinare
Cu tot neamul, cu toţi anii
Şi doi ochi de mărţişoare
Râd în pletele-i bălane.

Parcă ştiu dintr-o vecie,
Şi tot timpul ar cunoaşte
Într-o inimă să-nvie
Împreună-n flori de Paşte.