Isuse, Doamne, ne-ai descoperit,
Că, înainte de a fi zidit,
Ca piatră scumpă, în Ierusalim,
Creștinul are un destin sublim:

Acela de a fi o floare sfântă:
Roză sau crin, Cântarea ne încântă!
Până la diademele regale,
Avem cununi în inimi, din petale!

Te-ai întrebat, vreodată, de ai flori
Sau mărăcini, scaieți urzicători?
Din care Domnul roade nu culege,
Căci dragoste nu e, unde e lege!

Să ne rugăm cu toți, să naștem flori,
Și nu urzici, ciulini înțepători!
Să răspândim, în lume, o mireasmă,
Curată, de la Viață înspre Viață!

M-ar încânta să fiu o lăcrămioară-
Cea mai gingașă și suavă floare:
Cu un parfum subtil, dar persistent,
Aș trece și al modestiei test.

Poate, îngeri ne-adună lacrimile,
Și-n taină, ne udă corolele...
Din ochi de sfinți, perle curate,
Pe bezna lumii picurate,

Pe pământ, când sunt căzute,
În urmă, sunt flori crescute!
Poate, știți povestea veche
Cu o domniță nepereche,

Căreia, de-un cuvânt rostea,
O perlă, din guriță, îi cădea,
Și-o floare-n urma ei, creștea!
Așa, Isus, Își vrea Mireasa Sa!

Acesta-i idealul de creștin,
Să semănăm Modelului Divin!
Doar, astfel, Grădinarul, ne-o culege,
Rodul, din flori, în taină, îl va strânge!

Amin!