Inima Te strigă ne-ncetat,
Din zorii reci ai dimineţii.
Să-Ţi spună tot ce a răbdat,
Strângând,... anii grei ai vieţii.

Ea plânge-ntr-una nevăzută
De cei ce o rănesc cumplit.
Se-nchide-n ea aşa strivită,
Oftând, răbdând, necontenit!

Grai de-ar avea ca să vorbească
Atunci când plină-i de venin
Nimeni n-ar putea s-o domolească,
Decât mâna Celui ce-I Stăpân.

El, o ştie... îi cunoaşte starea
Vindecare numai Isus, îi va da.
Balsamul Sfânt şi alinarea,
Va curge peste,... după voia Sa!

Isuse, când o inima Te strigă... auzi,
O simţi,... căci mâna Ta, a modelat-o.
Răspuns Îi dai în nopţile târzii,
Când geme de greul ce mult o apasă.

O, inimă oare cât mai poate,... răbda?
De-o viaţă chiar nimeni n-o ştie.
Povara ascunsă, fără grai stă în ea
Ştiu, numai Isus, doar El,... o mângâie!

Inima, lăcaşul Duhului Tău Sfânt
Ajut-o să poată într-una ierta.
Să-mplinească mereu al Tău Cuvânt,
Pe poarta Raiului, ea să poată intra!

Amin, Amin!