Mă depărtează, Doamne , de acei
Ce Numele Tău Sfânt îl profanează
Atunci când sunt șireți în suflet ei
Cu nedreptăți profitul când vânează.

Ei își înalță scene cu amvon
În adunare lumea să atragă,
Momeli pun cu povești de patefon
Și o adoarme-n cântece de leagăn.

Urând pe orice om dacă e om,
Râzând și înjosind neprihăniții
Cârmuitorii turmelor ce dorm
Le-nveninează judecata minții.

Încurajându-și mintea lor de lut,
Îmbărbătați de-o nouă răutate,
Disprețuind un suflet ce-a crezut
Că în Credință este Libertate,

Cu râvna de a fi conducător
În uniuni s-adună și se-nhaită
Să țină credinciosu-n cursa lor,
De-a râde-apoi de dânsul când se vaită.

Cu planurile lor puse-n ascuns
Pitindu-se ca nimeni să nu-i vadă
Ei talpa lor pe adunări au pus
Să le prefacă doar într-o grămadă.

Gândind că Dumnezeu nu-i va vedea
Tot uneltesc hâtriile-n micime
Și fiecare este-n viața sa
Un întuneric fără prospețime.

Dar Domnul le întoarce nemilos
Răspunsul Lui ce le-a lovit puterea:
Căci limba lor pălăvrăgind frumos
I-a și lovit pricinuind căderea.

Palavra lor întinsă măiestrit
Pe alții ca să-i gâtuie cu lațu-i
Sufletul lor le-a prins și-ncolăcit
Lipsindu-i de Credință și de Viață.

Toți oamenii Credinței să vedem:
De Dumnezeu nu te ascunde-o mască!
Și pe Isus mai dornici să-L chemăm
Ca-n inimi mai profund să ne cunoască!