Totul mărturisesc plângând


Cei din celulă, uneori,
Erau pe mine supăraţi.
Privirea lor îmi da fiori.
Ştiam; cu legea sunt certaţi.

Erau în stare să omoare
Din fire de şi-ar fi ieşit
Şi mă-ntrebam: se poate oare
Să fiu aşa rău pedepsit?

Erau drogaţi şi criminali,
Erau oameni periculoşi
Cu condamnare de mulţi ani;
De răutăţi erau setoşi.

De nu făceam ce ei doreau,
Cu pumnii toţi erau pe mine.
Mă torturau, mă chinuiau,
Abia puteam suflarea-mi ţine.

După un timp s-au potolit,
Nu mai dădeau deloc în mine.
Parcă ceva i-ar fi oprit,
Ceva puternic parcă-i ţine.

Nu mai vorbeam în faţa lor.
Voiam ca din infern să scap.
Mă străduiam să fac ce vor
Şi preferam mai mult să tac.

Cei de acasă nu ştiau
Necazul care m-a lovit.
Sunt sigur că doru-mi duceau
Căci se rugau necontenit.

Cum era obiceiul lor,
Orice necaz îi apăsau.
Ei murmurau încetişor
Şi Domnului tot îi spuneau.

Erau oameni greu încercaţi -
Aşa erau părinţii mei -
Dar Domnului total predaţi
Chiar de-i apăsau anii grei.

Aş fi dorit să-i întâlnesc
Dar remuşcări mă copleşeau,
De ce-am făcut să le vorbesc
Să ştie că dreptate aveau.

De chipul mamei ’mi-era dor,
De vorba-i blândă, liniştită.
Visam la bunătatea lor,
La faţa lor îmbătrânită.

Ştiam că boli îi măcinau -
Trupeşte mult au suferit -
În inima lor îndurau
De când în lume am pornit.

Eram copilul lor iubit
Chiar dacă eu i-am supărat.
M-au căutat şi mi-au vorbit
Chiar după ce eu am plecat.

M-au căutat unde stăteam;
Deloc eu nu m-am bucurat.
Mi-au spus că eu oricând eram
Fiul ce Domnul li l-a dat.

Şi orişicând în casa lor
Să mă întorc dacă-aş mai vrea
Atunci când o să-mi fie dor,
Căminul lor e casa mea.

Eu le-am promis că aşa va fi
Dacă o să mă răzgândesc.
Din nou acasă voi veni,
Dar nu vreau să mă pocăiesc.

Ştiam că nu va fi aşa;
Să mă întorc nu mă gândeam.
De acum aveam viaţa mea,
Liber trăiam, doar cum voiam.

Şi socoteală nu dădeam
-Doar eu eram stăpânul meu-
Arareori mă mai rugam
Sau mă gândeam la Dumnezeu.

Ne-am despărţit, dar niciodată
De atuncea nu ne-am mai văzut,
Dar îi mai sunam câteodată
O vreme, apoi n-am mai vrut.

Acuma stau şi chibzuiesc
Câtă-ntristare le-am făcut.
Şi încă ei mă mai iubesc
Şi mă doresc la fel de mult.

Azi parcă-i înţeleg mai bine;
Ce răutate am avut:
Să mă gândesc numai la mine
Şi să fac doar ce mi-a plăcut.

va urma