Pruncie cu miros de lapte,
Cu iz de flori de leandru,
De vișine-n livadă,
De colb, de zarzăre...
De lacrimi trecătoare,
De hohote de râs triumfătoare!
Vârstă de aur și de soare,
Legănată de îngeri
Trimiși de Dumnezeu,
Ce pururea văd Chipul Său,
Invocați prin ruga ce nu-i în Scripturi:
„Înger, îngerașul meu. .”
Vârstă-a căderilor din pom,
Dar fără grumaz frânt,
Când învață puii de om,
Ce e păcatul, cum e-un sfânt. .
Veri, când dormeam afară-n car,
Și număram stelele, noaptea. .
Mă răsturnam cu bicicleta, iar,
Mă ridicam și nu plângeam,
Ca nu cumva mamaia să mă bată...
Sigur că Domnul mă păzea de-atunci,
M-avea în plan de mântuire,
Deși zburdam în casa cu bunici,
Veghea ca Voia Lui perfectă,
Să fie-adusă la-mplinire. .
Când văd copii, cum se grăbesc,
Și nu mai au răbdare până cresc! . .
Șoptesc,
Cu duioșie, cu înfiorare:
„O, cât de greu e să fii mare! .
Cu poverile lumii pe umerii tăi,
Mijlocind pentru mântuirea,
Copiilor răi...
Trimite, Doamne Sfânt,
Trezirea,
Tineretului, pe pământ!
Amin!
Cred că fiecare își aduce aminte cu lacrimi de copilărie..
Da Dumnezeu ne-a păzit tot timpul, El să fie lăudat în veci.Binecuvântări Sfinte îți doresc,cu drag.