Azi gându-mi zboară tot mai des spre tine,
Tu, cea care-ai lucrat fără vreo plată,
Nu ştiu în lumea asta vreo răsplată
Sau mângâiere, dorul să-ţi aline.

Şi eu sunt mamă acuma şi mi-e frică,
Eu n-am să ştiu să fiu la fel ca tine,
Să dau mereu tot ce-i mai bun din mine,
Fără să cer o plată, cât de mică.

Mă uit la tine, mâinile-obosite
Se tânguie încet, căzute-n poală,
Câte dureri au dus şi ce povară,
De sunt aşa de vlagă părăsite?

Eu ştiu c-aceste mâini, în gesturi simple,
Au oferit tandreţe şi-adăpost
Şi zile-ntregi au stat în rugăciune,
Pentru cei duşi să-şi facă-n viaţă un rost.

Mă rog Domnului să-ţi aline dorul
Şi-o bucurie viaţa ta să fie,
Să-ţi dea, o, scumpă mamă, răsplatirea,
Când vei ajunge-acasă-n veşnicie.