E apa plumburie lângă gheaţă
Ce-albeşte lângă mal ca şi un brâu
Şi curgerea lipsită e de viaţă
Măcar c-atâta cer curge în râu.

Pălesc ca şi un rest de blagocestii
Pete de-omăt pe câmpu-ntunecat,
Îngălbenit e ţipătul de trestii
În vânt de Soare fremătând uscat.

De sus nu se aude nici o goarnă
Cât n-aş căta spre zare iar şi iar,
Sunt prins încă în hainele de iarnă
Chiar dacă-i primăvara-n calendar.

E apa rece şi e cerul rece
Lumina doar revarsă furtunos,
Pe-alăturea Odochia îmi trece
Cu unul din cojoace-ntors pe dos.

Nu văd nici semn de păsări călătoare
Să se întoarcă-n Ţară de la sud,
Doar ascultând speranţa mea, îmi pare
Că gâşte undeva de-acum aud.

Posibil e-un ecou din vreo dorinţă
Ce-atâta timp pitită-a fost în vis
Şi-acum, cu-a nerăbdării prisosinţă,
Vrea să îşi rupă laţul interzis.

Smulgându-se din cerc de ritualuri
Să-ncalece al primăverii val
Căci mâine, ştim, vor înflori pe maluri
Ca un răspuns mici aştri de podbal.

Va-nsămânţa căldura-n noi Lumina
Să se ridice aburul de ger,
Iar aurul să-mprăştie albina
Prin florile ce Soarele şi-l cer.

Şi cu abilităţile suveicii
Se vor ivi cu flori fluturi şi iezi
Şi-or chicoti în vânt pletoase sălcii
Iţindu-se cu mugurii lor verzi.

Şi, poate, mâine, poate că – poimâne
Vor râde larg pufoşii mâţişori,
Iar eu uitând de umbre şi suspine
Voi răsuna la bucium de cocori.

Dar, până când, în haine călduroase
Între-anotimpuri nu-mi găsesc un loc
Şi Dochia-n bodogăniri tăioase
Mai scutură cu ciudă un cojoc.