NU-MI VOI ASCUNDE CREZUL

Nu-mi voi ascunde crezul format în drumeție
E-a mea comoară scumpă, e sfânta-mi bogăție
Îmi poartă gându-n sfere mai sus de zări astrale
Unde dușmanul vieții nu poate da târcoale.

Cu rădăcini adânci, cu ancora solidă
E-n stare perspectivă spre Rai ca să deschidă
Nu-s transportat pe unde spre groapa abisală
Hristos l-a întărit în strălucita-I Școală.

Voi declara plenar că n-am avut o țintă,
Că mă-ndreptam direct spre-o groaznică sentință
Dar mi-a ieșit în cale Rabuni ca să-mi dea
Speranță ce nu moare, cu mine ca să stea...

De-atunci privesc văzduhul cu nouă-ncredințare
Pot să înfrunt torentul ce-aduce-amenințare
De vine slăbiciunea să mă paralizeze
Stăpânul mă-nsoțește să lupt pe metereze.

Nu-mi pot ascunde crezul, ar fi o lepădare
Dar și mai mult de-atât: ar fi retrogradare
M-aș scufunda-n mocirla himerelor pedante
Și iar aș confunda cărbuni cu diamnate.

Să știe-ntreaga zonă, să știe tot pământul
C-am fost născut din nou, m-a transformat Cuvântul
Și nu m-ating de hrana atinsă de otravă
Ci Însuși Fiul vine cu pâinea pe-a Lui tavă.

Voi proclama, mereu, iubirea-I penetrantă
Din traiul pământesc știu partea importantă
Pe mulți o să-i îndemn s-adopte Nemurirea
Să poată să-și îndrepte spre Infinit privirea.

George Cornici/2 Martie, 2013