Aripa dimineţii zvâcni de peste deal
Şi se porni să-nvârtă văzduhu-n prospeţime,
Iar buciumul din glasul de aur triumfal
A nins întreg pământul cu ritmuri şi cu rime.

Au reflectat cu ochii scânteietori de vis
Seminţele de rouă din brazda verde-a ierbii,
Din curcubeie versul nu se doreşte scris
Ca proză să nu fie cuvintele superbe.

Din greutatea nopţii s-au ridicat din brânci
Privirile străpunse de beznă şi de frică
Scoţând speranţe-albastre din tainiţe adânci
Înclină-n rugăciune şi-n legănare spicul.

Zidindu-se răspunsul versetelor din cer
Din raze lucitoare s-adună portative
Pe ele printre note se leagă auster
La fremătări de verbe tării de substantive.

E poezia Vieţii, e lirica de zi
Ce va suna divină până-n adânc de seară
Când altă poezie tihnit va răsări
Privind cum dimineaţa spre zorii săi coboară.