Cu Domnul după gratii- O scrisoare de împăcare
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Amaraciunea necredintei  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 09/03/2013
O scrisoare de împăcare


Dar prietenul meu cel mai bun
S-a oferit să mă ajute.
Vedea că eu, chiar de nu-i spun,
Aveam gânduri şi vise multe.

Şi-a dat seama că îmi e dor
De mama şi de tatăl meu
Dar mă gândeam: poate nu vor
Săă accepte locul unde-s eu.

El m-a convins să fiu mai bun,
Să las mândria la o parte,
Să nu mă port ca un nebun
Căci Domnul meu le ştie toate.

S-a oferit el să le scrie
Şi să le spună unde sunt.
I-a invitat aici să vie
Dar să nu-mi spună un cuvânt.

Nimic să nu îmi reproşeze
Căci eu destul am suferit,
Dar nici să nu se întristeze
Că-acum pe Domnul l-am primit.

A scris cum el ştia mai bine,
Tot adevărul lor le-a spus
Ca ei să mă ierte pe mine
Căci sunt al Domnului supus.

Ca pentru el s-a străduit
Şi cu dreptate a judecat.
Numai de bine m-a vorbit
Şi-n faţa lor m-a lăudat.

Eu n-am dorit să văd ce scrie;
Oricum parcă nici n-aş fi vrut.
Dar el ţinea ca ei să ştie
Oricât de mult i-ar fi durut.

Multe emoţii am avut
După ce la părinţi le-a scris
Şi sufletul mult m-a durut,
M-am întristat şi mult am plâns.

Plângeam de marea remuşcare
Pe care-n inimă o aveam.
Era o piatră de-ncercare
Şi nu ştiam. Oare-o treceam?

Dar Domnul şi acum a lucrat,
M-a întarit să pot răbda
Şi orice s-ar fi întâmplat
Aş fi primit că drept era.

Conştiinţa mea se revolta
Şi mă gândeam cât am greşit.
Dar Tatăl cel bun mă-ntărea,
Îmi vedea cugetul smerit.

Din Biblie citeam mereu
În timpul liber ce-l aveam.
Şi mă rugam Domnului meu,
Toate problemele-i spuneam.

Eu i-am cerut să-mi dea putere
Să pot în faţa lor să stau
Şi să nu văd a lor durere.
O îmbrăţişare să le dau.

Şi a trecut mai mult de-o lună
Şi nici o veste n-am primit
Şi mă gândeam ce or să spună
După ce ştirea au citit.

Şi fel de fel de variante
În minte îmi închipuiam
Învălmăşite, adunate
În cuget eu multe aveam.

Dar fratele cel bun, mai mare,
Mi-a spus să fiu încrezător
Căci Domnul e plin de-ndurare
Iar eu sunt al Său slujitor.

Dar şi eu chiar aşa simţeam;
Eram copilul Domnului.
Şi cu credinţă îi ceream
Ca să mă ţină-n mâna Lui,

De toate să fiu apărat
Şi cu cei dragi să mă-ntâlnesc
Şi-n seama Lui tot am lăsat.
Îl am pe El şi-I mulţumesc.

va urma
Prietenul sa i-a simtit durerea si dorul de parinti, cu dragoste le-a scris cum a stiut el mai bine in asa fel incat parintii sa realizeze necazul si parerea de rau pe care o traia fiul lor.
"Si-n seama Lui, tot am lasat
Il am pe El si-i multumesc."Ce minunat, ca el tacea, prietenul lui scria parintilor lui, iar Domnul lucra!
Asta sa retinem din acest episod-poezie crestina!
Adăugat în 09/03/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 864
  • Export PDF: 9
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni