Să-ţi fie Domnul azi izbândă
Şi nimeni altul, decât El
În inima ce-ţi e flămândă
Să poarte multdoritul zel
Să-L recunoşti întotdeauna
În orişice împrejurare
A Lui puternică azi Mâna
Să-ţi facă viitorul mare
Prin mărturia Celui viu
Să răspândeşti bunavestire
Al Tatălui să fii doar fiu
Să crezi mereu în revenire
Puterea ce ţi-a fost sortită
S-o foloseşti, doar pentru Domnul
Să nu îngădueşti ispită
Ca să provoace-n tine omul
Doar Duhul Sfânt să îţi vorbească
Şi-n rugăciune pentru tine
Să-I ceri iubire, doar frăţească
Şi în credinţă, doar zidire
Să nu te întristeze lumea
Şi nici păcatul să te-ntrebe
,,De ce îţi osândeşti azi firea
Şi rătăceşti pe căi nedrepte?,,
Să nu asculţi, decât de Domnul
Căci numai El e Cel ce poate
A răstigni păcatul, omul
Şi-al învia pe veci, din moarte
Să-I porţi doar slavă Celui viu
Şi nicidecum celui din noapte
Căci Domnul te-a scos din pustiu
Şi-n Canaan ţi-a dat de toate
Deci Lui, şi numai Lui să-I spui
,,Îţi mulţumesc în veci o, Tată,
Pentru jertfirea Fiului
Pentru iubirea Ta curată!"
Amin!
Pentru jertfirea Fiului
Pentru iubirea Ta curată!"”
Fii binecuvantata!