Eu în Tine, Doamne mi-am cătat
Adăpostu-n chin și în primejdii –
Și pe Stânca Ta mi-ai înălțat
Cetățuia Vieții și-a Nădejdii.

M-ai țesut și m-ai primit născut
Să trăiesc un trai în fericire,
Însă, Doamne,-n lume m-am pierdut
Risipind credință și iubire.

Am ajuns să fiu luat în râs,
Am atins să mă urăsc pe mine,
Inima-mi rămasă fără vis
Și-astupă privirea de rușine.

Dar Tu, Doamne, cât eram de mort
Mi-auzii durerea și suspinul
Și m-ai ocrotit la Tine-n cort
Lecuindu-mi boala mea și chinul.

Eu în Tine voi nădăjdui,
Viața Ta îmi este înțelesul,
Glasu-mi Te-a vesti zi după zi,
Tu îmi știi Credința și eresul.

Poate, uneori, trec prin necaz,
Dar mă-ntorci din nou, din nou la viață
Și cu orice pas sunt mai viteaz,
Iar statura-mi crește și se-nalță.

Inima îmi bate ca un cânt,
Sufletul se-ntinde ca aripă
Fericirea mea de pe pământ
Doar Isus mi-o dă și mi-o-nfiripă.

Poate-or fi în față pisc pe pisc
Ori numai coline mai mărunte
Voi păși cu Tine fără risc
Chiar și-n bătrânețile cărunte.

Tu mă-nvață, Doamne, să-nțeleg
Nu doar dreptul meu, ci-a Ta Dreptate
Și nu-n pribegiri de peceneg,
Ci-n robie Ție – Libertate.

Sunt, poate,-un moment în anotimp,
Clipă în căderea unei stele,
Dar cum vreau să treacă peste timp
Și-un ecou al bucuriei mele!