Destăinuiri


De câţiva ani n-am mai simţit
Aşa o mare fericire.
În noaptea aceea am dormit
Mai mult decât îmi sta în fire.

Eu Domnului i-am mulţumit
Că azi m-a binecuvântat.
Cu ai mei dragi m-am întâlnit -
Trăiau deşi eu n-am sperat.

Când împreună i-am văzut,
Nimeni ca mine nu era.
În Domnul meu m-am încrezut
Şi am văzut răsplata Sa.

Cu prietenul meu m-am rugat,
Am mulţumit lui Dumnezeu.
Acest om mult m-a ajutat,
M-a-ncurajat când mi-a fost greu.

El inima nu şi-a deschis
Decât târziu. Mi-a povestit
Cum a ajuns aici. Mi-a zis,
Mi-a relatat amănunţit.

El a avut o viaţă grea.
Părinţii de mic i-au murit.
La Casa de copiii era
Când o familie l-a găsit.

În plasament lor le-a fost dat.
Ca şi părinţi i-au devenit.
Cu ce-au putut l-au ajutat.
La ei se simţea fericit.

Şi câţiva ani a dus-o bine.
Avea chiar tot ce îşi dorea.
Necazul de el scai se ţine;
Satan era activ, lucra.

Părinţii care l-au luat
Erau doi oameni credincioşi.
Despre Isus l-au învăţat.
Erau cinstiţi, evlavioşi.

Despre Isus i-au povestit
Şi din Cuvânt l-au învăţat.
Visau s-ajungă sus, şcolit,
Să fie bun şi educat.

Când a ajuns mare să fie,
Cu Domnul face legământ
Şi-a învăţat multe să ştie,
Să spună din al Său Cuvânt.

La toţi pe Isus îl vesteşte
La şcoală, pe unde umbla.
Despre Isus deschis vorbeşte
Teamă n-avea de nimenea.

Era un mare vestitor
Şi din Scripturi mereu vorbea.
Sigur pe el, cunoscător,
De Domnul propovăduia.

Un tânăr exemplar a fost.
Mândri de el cu toţi erau.
Dar şi-a pierdut al vieţii rost.
Necazurile îl doborau.

Au fost ani scurţi de fericire
Pe care acolo i-a trăit
Şi o mare dezamăgire
În viaţa lui iar a venit.

Călătoreau încet, spre mare.
Tatăl maşina conducea
Şi planuri aveau fiecare
Gânduri şi vise îşi spuneau.

Deşi el nu era înfiat,
Aceşti doi oameni îl iubeau,
Dar pentru el nu a contat.
Cu toţi în Domnul se-ncredeau.

A dobândit avere mare
-Cu-nţelepciune, se gândea-
Ce şi-ar dori-o fiecare
În viaţă să o poată avea.

El îl avea pe Dumnezeu
-Prin acesti oameni L-a aflat-
Şi din băiatul mic şi rău
Au scos un tânăr minunat.

Acum un rost avea la toate,
Era harnic şi studios.
Voia să facă tot ce poate
Să fie un bun credincios.

Avea o minte sclipitoare;
Toate uşor le învăţa.
Vorba lui era ziditoare;
Spunând-o, te încuraja.

Era un om dintr-o bucată.
Chiar mă mir cum l-am întâlnit
Şi nu aş crede niciodată
Că ar putea fi necinstit.

El acuzat de furt era;
La o familie a muncit.
Pedepasa acum şi-o ispăşea
Că un lucru şi-ar fi însuşit.

A spus că e nevinovat
Şi pe nedrept a fost închis
Şi că nimic nu a furat,
Dar pe nimeni nu a convins.

va urma