Anonimul

A fost nevoie de fermitate, cand oamenii cereau dreptate,
Dar preferiși să stai deoparte, un anonim n-a ta cetate...
Era comod și-asigurant , din locul tău, om important,
Fără deranj și tulburări, stând pe bătutele cărări...

A fost nevoie de putere, să aperi omul în durere,
Ce se topea în suferință, cerșind iertare-n umilință.
Dar anonim, stăteai ascuns, în puf comoditate dus,
Era stresant să ieși în față, să lupți în a mulțimii piață!

A fost nevoie de decizii, în zilele de foc cu juzii,
Să-ndrepți balanța-n libertate, pentru acel ce-n poartă bate...
Dar sub tacere, anonimă, mimași jalnică pantomimă,
Cu toți să fii , dar cu niciunul, de-ajuns să-ți fii doar tu stăpânul!

A fost nevoie de puțin , spre-a dovedi că ești creștin,
Să vadă mulți pe-Isus prin tine, Oglindă pentru cel ce vine.
Dar te-ai ascuns , n-anonimat, ca lașul metamorfozat,
Grâu valoros pe dinafară, neghină învelită-n ceară!

Și în final, veni Hristos s-aducă Pace ! Bucuros...
Te-ai îndreptat spre El ...tiptil, ca de-obicei timid,umil,
Și ai primit ce n-așteptai , deși sperai, credeai, visai.
Uitând că din anonimat ,nu vei putea sa fii chemat!