Eram ecou la toate cele -
De la cuvintele murdare
La înălţimile de stele
Cu toate visele amare.
Sunam de unde venea zvonul,
De m-atingea ceva pe mine
Eu repetam ca patefonul
Când râsete ori când suspine.
Aşa de mult mă învăţasem
Să fiu o umbră-a repetării
Că îmi trecea pe lângă braţe
Orice-nflorire-a primăverii.
Doar frunze grele de aramă
Aterizau pe lângă soartă
Şi eu, cu dânsele în palmă,
Stam lângă poartă... lângă poartă.
Privind la drumul ce se duce
În locuri neştiute mie
Cu troiţele la răscruce
În moarte sau în veşnicie?
De ce-aş lua şi eu o cale
Când nu ştiu caldă e sau rece?
Mai bine-o copie în vale
Rămân oricui care mă trece.
Tot petrecând priviri în zare
Prin praful verii, colbul iernii
Ca imitaţie de floare
Îmi înfloriră-n ochi lichenii.
Căzu acoperişu-n vatră,
Iar eu tot oglindesc trăire
Că devenii placă de piatră
Ce-i santinelă-n cimitire.
Ci a trecut Isus de-Armindeni
Şi m-a privit cu-atâta Viaţă
Că n-a putut să o oglinde
Apucătura-mi de paiaţă.
Şi-n poarta curţii ruinate
Surprins am prins întâia oară
C-o inimă plăpândă bate
Spunându-mi că e primăvară.
Îmi rupsei muşchii de pe pleoape
Şi îmi urnii din loc fiinţa
Rupt din vederile mioape
Arând argila cu portiţa.
Ies din ruinile de toamne,
Mă duc să plec numai, oriunde...
„Ce plângi privind la mine, Doamne?!”
„Că, însfârşit, îţi pot răspunde!..”
Surprins am prins întâia oară
C-o inimă plăpândă bate
Spunându-mi că e primăvară. Cât de viu ați descris minunata întâlnire cu Isus și nașterea la o nouă viață!
Dulce popas în locul unde ochii se deschid,văzând deslușit și unde ecourile unei vieți moarte
se sting , făcând loc unui ecou de vorbire dulce-nlăcrimat, între un TATĂ CERESC și un fiu.
Minunată lucrare a făcut Domnul pentru noi.
Ce ne rămâne, decât să-I mulțumim și să-L rugăm, ca îninte de „ultimul popas”, să ne treacă
și pe la popasul numit RUSALII.
Ferice de cei care nu disprețuiesc popasul numit RUSALII, chiar dacă azi „limbile”nu sunt „de foc”.
Pentru îndurările LUI,fie în veac lăudat,amin!!!
Multă pace frate Victor.