Într-un oraş străin


Părinţii cu care a stat
Şi un cămin i-au oferit
Despre Isus l-au învăţat,
De sângele ce s-a jertfit.

Faţă de Domnu-ndatorat
El s-a simţit şi a dorit
Atunci să fie botezat
Şi aşa botezul l-a primit.

El cu alţi tineri laolaltă
L-a acceptat pe Dumnezeu,
Dar nu credea că vreodată
Poate să fie atât de greu.

Se descurca doar cum putea,
Făcea tot ce-i sta-n putere.
Seara în pat când se-ntindea
În trup simţea numai durere.

Nu era complet refăcut,
Dar pentru viaţă se lupta
Căci lucrul trebuia făcut.
De el nimeni grijă n-avea.

Doar Tatăl cel mărinimos
Singurătatea-i mângâia
Şi zi de zi mai sănătos
Ca să se facă îl ajuta.

Dar seara se simţea trudit
De-aşa de multă alergătură
Şi adormea. De obosit
Nimic nu mai punea în gură.

Bănuţii începeau să se strângă,
Mereu taxele-şi calcula.
Din răsputeri lupta s-ajungă
Acolo unde îşi dorea.

Din răsputeri chiar încerca,
În anul care va veni,
Să aibe tot ce-i trebuia,
La cursuri ca să poată fi.

Dorea să înveţe, să studieze,
Să-şi făurească un viitor.
Familie să-şi întemeieze,
Chiar de ştia că nu-i uşor.

Căci fetele cu toate aleargă
După băieţii înstăriţi.
La el nu aveau cum să tragă:
Era sărac, fără părinţi.

Chiar dacă era frumuşel,
Era isteţ şi răsărit,
Colegele vedeau în el
Un om sărac ce-a suferit.

Simţeau numai compătimire,
Colegial ele-l priveau.
Nici vorbă să fie iubire;
Ele alţi iubiţi căutau.

El era foarte conştient
Că-i ne’nsemnat, sărăcăcios.
Cu viaţa lui era atent,
Cu toţi vorbea politicos.

Pe toată lumea respecta,
Astfel respect şi-a câştigat.
Cu oricine frumos vorbea,
Era un om adevărat.

Şi-l cunoştea pe Dumnezeu,
Ştia de marea Lui putere.
Lui I se închina mereu,
Prin El să aibă mângâiere.

Doar Domnul putea să-l zidească
Când se simţea descurajat,
Doar Lui putea să îi vorbească
Când era trist şi apăsat.

Iar uneori când mai găsea
Cui despre Domnul să vorbească,
Multe spunea şi se avânta
Şi-alţii de Isus să cunoască.

va urma