Domnul a spus: „Tu, om fără Cuvânt
Ce-aștepți ca judecata să se-ntâmple,
Eu judec – răul cade în pământ,
Eu îmi ridic și-mi întăresc toți stâlpii.

Nu vă făliți pe scene de lingăi,
Nu mă-nfruntați cu-nvățături de minte,
Amestec învățați cu nătărăi
Într-o covașă caldă de cuvinte.

Puteți să vă-nchinați la răsărit
Și spre apus să vă-ndoiți grumazul
Vă voi lăsa un cuget pustiit,
Iar jugul vostru vă va fi necazul.

Eu voi stropi pământul din potir
Cu vinul fiert plin de-amestecătură
Și cine va-nflori ca trandafir,
Iar cine drojdii doar va prinde-n gură.

Căci unii fruntea și-au încornorat,
Iar alții inima-și înaripară,
Eu coarnele de minte am sfărmat,
Aripile ridic în primăvară.

Eu îl înalț pe omul credincios
Și îi îngrop pe cărturari în lege...
Audă cine e evlavios
Și să-nțeleagă cine înțelege!”