Visăm la sunetul de goarnă
Din cer cu-argintul să răsune
Şi strigăte de gâşte-n toamnă
Ne ia încrederea-n minune.

Dar vine înflorirea-n Paşte
Şi buciumă înalt cocorii
Speranţa noastră iar renaşte
Să aşteptăm cu sete zorii.

Privind departe, mai departe
Spre necunoaşterile zării
Când trâmbiţe înaripate
Vor da semnalul Deşteptării.

Trec zilele în luni grămadă -
Entuziasmu-i tot mai rece
Şi încă-un an fără de roadă
Cu deziluzii se petrece.

„Va răsuna!!!” – strigă pe-arene
Tinerii-n danţ de paparudă,
Cărunţii, cu-ochii în troiene
Îngroapă crezul să-l audă.

În anotimpul de lumină
Ei ochii obosiţi înalţă,
Ci nu mai cred că o să vină
Trezirea vieţilor din ceaţă.

Ambiţioşii înainte
Vor ca să fie-n orice gloată
Şi-şi ţip ideile din minte
În ipoteza zbuciumată.

Care ar vrea să crească struguri
Pe coarde rupte de la viţă
Şi nu simt că uscaţii muguri
Au doar pustiu şi suferinţă.

Ascunşi cu-o zâmbitoare mască
Ce-arată starea lor că-i vie
Vrând cu-orice preţ să asurzească
Pe întristaţii de pustie

Ce se deprinseră-n înfrângeri
S-aştepte doar ceva din zare
Neauzind: un înger plânge
În inimă la fiecare.