Isuse, Tu ești bine cunoscut
Acelor ce în inimă Te poartă
Și în Cetatea unde ne-am născut
Nu se va pierde-n moarte nici o soartă.

Căci săbii și cu arcuri cu săgeți
Opresc în fața Ei în neputință
De au căzut în juru-I călăreți
Ce galopau mânați de neștiință.

Vitejii cei mai mari de pe pământ
Dădură înapoi umpluți de groază
Și cine împotriva noastră sânt
În ura lor se zbat și-agonizează.

Căci, Doamne, când puterea Ți-o ridici
Ca omul bun să poată să mai spere
Se întronează liniștea aici,
Se risipește răul de putere.

Chiar dacă mă mai zgândără la os
Vreo frică, umbră ori nemulțumire
Și chiar dacă aș fierbe mânios
Îți mulțumesc, Isuse, de Iubire.

Din Cetățuia-n care noi trăim
Ca Ea de rătăciri să ne ferească,
Isuse, noi cu-ntregul Te slăvim
Cât toată seminția omenească!