Falsa prietenie


Condiţiile erau precare
Acolo unde locuia
Şi a pornit în căutare
Căci altă casă îşi dorea.

Condiţii de trai mai uşoare
Să aibe acuma îşi dorea.
El nu putea să se măsoare
Cu unul care-n puf trăia.

Voia doar strictul necesar,
Voia decent ca să trăiască.
Şi să nu lupte în zadar
Să-nveţe şi să reuşească.

Odată va sosi o vreme
Când toate se vor împlini.
E curajos şi nu se teme;
Prin Domnul, tot va birui.

Dar Domnu-acum era departe.
Prea rar de El îşi amintea.
Nici în genunchi parcă nu poate
De obosit ca să mai stea.

Puţină vreme îi acorda
Lui Isus care l-a salvat.
Mereu altceva se găsea
Şi Domnul iar era uitat.

Oraşul tot nou îi părea,
Era total necunoscut.
Un străin se considera;
El se simţea ca la-nceput.

Nici timpul nu îi permitea;
Era mereu prea ocupat,
Căci alta era ţinta sa
Iar Domnul a fost amânat

Pentru când se vor rezolva
Problemele care-l frământă,
Când cursurile va urma
Sau va avea vreme mai multă.

Prin cunoştinţe a găsit
O casă care-i convenea
Şi să se mute s-a grăbit;
Aici confort mai bun era.

Era o casă de bogaţi.
El cu o femeie o locuiau.
Stăpânii casei, fiind plecaţi,
Ei doi grijă de casă aveau.

O vreme bună au locuit
În tihnă; n-au fost tulburaţi.
Cu timpul s-au împrietenit
Şi se aveau ca şi doi fraţi.

Femeia care l-a primit
În casă ca sa locuiască
Cu cei ai casei a vorbit
Casa cu el s-o împărţească.

Ca amândoi s-o îngrijească,
Pustie casa să nu fie.
Şi-au reusit să se cunoască,
Să lege o bună prietenie.

Vecina i se confensează,
Orice nimic îi povesteşte.
El o ascultă, dar visează;
La-ale lui planuri se gândeşte.

Cu mare tact l-a câştigat,
L-a descusut ca tot să ştie.
El sincer i s-a confensat;
Aveau prieteni buni să fie.

Plăcută viaţa îi părea,
Avea cu cine să vorbească.
În doi serile-şi petreceau,
Planuri făceau cum să trăiască.

El facultatea o dorea
Şi totul i-a mărturisit,
Chiar şi de banii ce-i avea,
Totul i-a spus şi s-a fălit.

Ei îi spunea tot ce făcea
Şi-n toate în doi se sfătuiau.
Îi cumpăra ce îşi dorea,
Unul pe altul se ajutau

De câte ori a încercat
De Dumnezeu ca să-i vorbească
Nu l-a respins, l-a ascultat.
Părea Cuvântul să-l primească.

El, biet naiv era-ncântat
Că a gasit pe cineva
Să stea cu el. S-a bucurat
De interesul ce-i purta.

Era convins că în curând
Pe Domnul în inimă-l primeşte
Şi nu i-ar fi trecut prin gând
Că fiind naiv, îl păcăleşte

Şi la ruină o să-l ducă.
La ce-i mai rău nu se gândea.
Spre închisoare o să-l conducă
Prin cursa ce i-o pregătea.

va urma