Pe aripile Credinţei...
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Pe aripile Credinţei  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Duverna in 18/03/2013
Pe aripile credinţei...

Pe aripile credinţei, Doamne, astăzi vin la Tine
Să-mi alini orice durere, şi plâns şi orice suspine,
Să îmi vindeci cu iubire din trup orice neputinţă
Şi în harul Tău cel sfânt, să-mi ei orice suferinţă,
Ce m-apasă cu pregnanţă, şi încătuşat mă ţine!

Şi când mă voi simţi liber, de necazuri şi dureri
Şi prin Duhul Tău cel Sfânt voi căpăta noi puteri,
Voi vorbi de-a Ta iubire la lumea-ntreagă să ştie
Cât a fost Ea de fluidă, în drumul spre veşnicie
Oferind prin Jertfa Sa, cele mai dulci mângâieri!

Pe aripile credinţei, Doamne, astăzi vin şi sper
Că simpla mea rugăciune, va ajunge sus în cer,
Şi că îmi vei da răspuns numai spre binele meu
În lupta ce-o duc cu firea, cu prea îndârjitul eu,
Ce ar vrea să mă doboare şi-n păcate ca să pier!

Dar eu ştiu, o Doamne bun, că Tu-mi vei fi ajutor
Atunci când sunt la-ncercare şi în rugă Te implor,
Să-mi ajuţi, să fiu statornic, şi alături de Cuvânt
Întărindu-mă-n credinţă, mai cu spor şi cu avânt,
Că-naintea mea se află, Domnul Sfânt Mântuitor!

Pe aripile credinţei, Doamne, astăzi către Tine
Îmi îndrept toată speranţa în clipe de har senine,
Ca în Duhul Tău cel Sfânt, să urc treptele iubirii
Spre Modelul Sfânt, Divin, Ţintă a desăvârşirii,
În harul nespus de mare-n binecuvântări depline!

Şi când Doamne-n liberare, voi pricepe măreţia
Luptei mari, ce ai purtat-o, pentru-a trăi bucuria,
Răscumpărării prin Jertfă pentru a mea mântuire
Închina-mă voi la Tronul, plin de slavă şi mărire,
Şi-Ţi 'nălţa-voi imnuri sacre cât va dura veşnicia!

Flavius Laurian Duverna
18 martie 2013


să ne lăsăm duşi pe aripile credinţei, credinţă ce o avem în Domnul Slavei Isus Hristos. Ne este de folos şi ne va fi cu mult mai bine.
Fiţi binecuvântat.
Adăugat în 18/03/2013 de 1954adina.9mai
Amin!
”Pe aripile credinţei, Doamne, astăzi către Tine
Îmi îndrept toată speranţa în clipe de har senine,
Ca în Duhul Tău cel Sfânt, să urc treptele iubirii
Spre Modelul sfânt, Divin, Ţintă a desăvârşirii,”
Fii binecuvantat!
Adăugat în 18/03/2013 de fidelitate
,,Pe aripile credintei"...putem vedea,putem nadajdui,putem infaptui lucruri mari cu Dumnezeu...versuri deosebite,fiti binecuvantat.
Adăugat în 18/03/2013 de violetamaicariu
Zborul cu aripile dorite de autor, duc in maretia cereasca , la picioarele Tatalui Ceresc.Dulce dorinta, sfintai nspiratie!
Adăugat în 18/03/2013 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 1191
  • Export PDF: 43
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 4
Opțiuni