Au înflorit cireșii, ca semn al primăverii,
Sublimul remanenței din actul învierii,
Descătușat de umbre și frigul de afară,
Renasc și eu în mugur, ca pentru-ntâia oară.

Mi-am înnoit veșmântul cu sidefiul florii
Și sufletu-mi vibrează în sunetul viorii,
O simfonie-a vieții, a purității sfinte
Și-o dragoste eternă, în fapte și cuvinte.

Mă înfioară raza ce candidă străluce,
Cutremură și pasul ce duce sus la cruce,
Se împletesc ghirlande, sub talpa mea de tină
Şi-un drum nou se deschide, spre ţara de lumină.

Câtă înmiresmare în floare, -ntr-o petală,
Ce-și leapădă-n tăcere ținuta sa de gală,
Se naște ca să moară, dar scurta ei trăire,
Mi-aduce-n suflet dorul de cer și nemurire.

Metamorfoză-n care, urâtu-şi schimbă faţa,
În picurii de rouă, străluce dimineaţa,
Iar eu, în ochii zării, privesc, ca într-un vis
Şi strig: „O, ce minune, parcă-s în paradis!”

Într-o lumină albă, mă înveșmânt și-n pace,
Simt cum trăirea-mi frântă învie, se reface,
Au înflorit cireșii-n feerica grădină,
O, câtă frumusețe, în lumea mea străină!

18/03/13, Barcelona- Lucica Boltasu