Cu sufletul împovărat


L-a părăsit pe Dumnezeu,
De Legea Lui s-a-ndepărtat.
Acum, însă, a dat de greu,
Dar în gândul său L-a chemat.

Îndurerat de grea povară
-Pe care singur o ducea-
Pe Domnul lui Îl cheamă iară,
Amar plângea în faţa Sa.

Câtă durere şi ruşine
Inima lui a pătimit
N-ar înţelege orişicine,
Numai acel ce le-a trăit.

A mai răbdat de sărăcie
Dar niciodată n-a furat.
Foame, frig în copilărie
Căci la orfelinat a stat.

Aici multe a îndurat;
Copiii mai mari l-au bătut
Şi umilit şi-nfricoşat
Mult a răbdat şi a tăcut.

Căci nu avea cui să se plângă.
Aici nimeni nu-l asculta.
Şi în bătăi puteau să-l stingă
Oricare din cei mari voia.

Tăcerea era rezolvarea,
-Degeaba s-ar fi răzvrătit-
Supunerea şi ascultarea.
Şi de bătăi era ferit.

A învăţat să îndure multe...
Şi acuma şi le amintea...
Să înghită vrute şi nevrute
Şi aici cu soarta se-mpăca.

Va sta ani buni să ispăşească
Chiar, dacă e nevinovat.
Dorea liniştea să-şi găsească
De aicea când va fi scăpat.

Să se întoarcă la Isus,
Să plângă şi să se smerească.
Să îşi îndrepte ochii-n sus,
La Domnul milă să găsească.

Trădarea să-i fie iertată
Şi dacă încă-l mai iubeşte,
Pedeapsa care i-a fost dată
Să o îndure creştineşte.

Despre Isus să le vestească
Acelor care nu-L cunosc,
Cu orice risc să le vorbească
Şi să le spună cine a fost

Şi ce înseamnă azi Isus
Pentru acei care-L primesc:
E calea către ceruri sus
Spre care cei salvaţi păşesc.

Era-nţelept şi chibzuit,
Vorbea doar când considera,
Când ştia că e auzit
De cei cu care conversa.

Era şi bine pregatit;
Scriptura îl preocupa.
Din ea foarte mult a citit
Şi bine ştia explica.

Când în celulă a fost adus,
Acel ce prieten îi era,
Ştia că a primit răspuns
Şi Domnul ruga-i asculta.

Şi i-a trimis un ajutor
Ca reciproc să se zidească,
Să fie spre folosul lor,
Nădejdea lor mai mult să crească.

va urma